GANDURI PENTRU CEI DERANJATI( E UN DEJA - VU )

Cand am facut acest blog nu m-am gandit nici o clipa ca va fi citit de oricine. Mi l-am dorit a fi citit doar de oameni dragi mie , apropiati , prieteni sau chiar elevi. Nu sunt o persoana publica si nici nu imi doresc asta , dar prin natura meseriei mele lucrez cu oameni . Cu multi oameni tineri . Unii dintre ei , cu timpul , mi-au devenit apropiati , altii din pacate , nu . Parerile pe care le-am expus pe blog , pe unii i-au incantat ( poate pentru ca gandeau la fel ca si mine ) , pe altii i-au suparat (poate pentru ca se vedeau vizati ) . Este normal sa fie asa . Va dati seama in ce lume am trai , daca toti am avea aceleasi opinii ? Ar fi groaznic de plictisitor. Cred ca diferentele de pareri , gandurile noastre , ne personalizeaza , ne fac oameni. Celor care au simtit suparare la citirea blogului meu , le repet ceea ce scrie pe antet : nu sunt un formator de opinii . Nu vreau , nu trebuie si nu ma intereseaza sa placa tuturor ceea ce gandesc. Iar daca totusi cineva doreste sa-mi modifice impresiile , gandurile sau parerile , ar trebui sa faca ceva ca sa-l aud , sa comunice la un nivel uman , sa aduca argumente. Altfel , voi stii doar ca e deranjat , dar nu voi intelege de ce - l intereseaza atat opinia mea.

Banchetul 2012

Aseara a avut loc banchetul de absolvire a claselor a XIIa. In primul rand a plouat torential mare parte din noapte asa ca lumea s-a simtit sechestrata inauntru. Apoi a fost o dezorganizare totala si din partea directorilor dar mai ales a elevilor. A fost prima data cand o generatie a tratat banchetul ca pe o petrecere oarecare . Au intarziat la ciocnirea paharelor de sampanie si s-au lasat asteptati si chiar chemati vehement de diriginti , au permis unor straini , iubiti sau iubite din afara, sa petreaca cu ei toata noaptea , au aparut puhoaie de parinti care parca se temeau de ceva , nu s-a facut nicio dedicatie pt niciun dirig , au fost imbracati in haine stralucitoare de proasta calitate ( fac o paranteza : imi aduc aminte de banchete in care unduiau taftale , catifele pan , voaluri naturale , matasuri naturale de o splendoare magica , rochii de seara lucrate de doina levintza ... ). Au fost doar rochii stralucitoare cu sticle colorate si paiete pe materiale ieftine , sintetice , de plastic , camasi colorate fara cravata , costume albe din carpa. Cuvantul ce-a caracterizat banchetul este : mediocritate. Cred ca aceasta generatie se va trezi candva si va realiza vidul pe care-l reprezinta sub coaja subtire poleita. Exista fara doar si poate si exceptii.Dar foarte putine.

Septembrie 2011

Am o prietena care are o spranceana mai ridicata decat cealalta si deaceea nu reuseste cosmeticiana sa o penseze egal. Cand m-am uitat la pozele ei m-am intristat dar ceva mi-a dat un imbold. Am 43 de ani si mi-am pierdut complet inocenta copilariei. Sunt obosita , frustrata, uneori ma simt singura , chiar daca am oameni in jurul meu. Am crezut in ceva 42 de ani si mi-am dat seama ca era doar inocenta mea . Am crezut ca oamenii pe care i-am ales in jurul meu ma iubesc la fel cum ii iubesc eu . Dar lucrul asta nu s-a intamplat. Nu zic ca nu se -ntampla niciodata , zic doar ca nu mi s-a intamplat mie. Si am zacut vreme de un an . Si nu pot spune ca m-am ridicat. Dar am inteles ceva. Viata unora dintre noi nu este fericita decat partial si pe termen scurt. Si viata mea a fost fericita o vreme. Poate ca sunt norocoasa si pentru putinul asta. Dar cel mai infiorator este ca mi-am pierdut inocenta . Vorbeam azi cu femeie mult mai tanara decat mine , trecuta deja printr-un divort urat , ramasa cu un copil destul de mic , singura , cu multe dureri in suflet. Mi-a zis asa :" cand persoana pe care o iubesti iti trage o palma te simti ca un gandac , ca un animal pentru ca ai senzatia ca te trateaza ca pe un animal " Si atunci mi-am dat seama ca fiecare om isi traieste propria lui drama. Dar asta nu inseamna ca oamenii nu mai rad .

Dupa 20 de ani

LA MULTI ANI !

Plangeri

Un prieten de-al meu a scris pe blogul lui ca toata lumea se plange pe bloguri si ca nimeni nu e vesel si nu scrie lucruri fericite. Cred ca asa e . Dar cand esti fericit nu simti nevoia sa scrii. Scrisul e ca un strigat de ajutor. Ceva de genul : "Ajutati-ma !!!! Nu mai pot !!! Va rog , sa faca cineva ceva ca sa nu mai sufar atat !!!!" Cred ca e bine sa scrii pe blog cand suferi , macar ca simti ca te-ai mai descarcat. Si poate dupa aia te simti mai bine.

De ce?

M-am intrebat de mai multe ori in viata de ce mi s-au intamplat niste lucruri. Unele au fost foarte bune iar altele foarte rele.Cred ca e in firea noastra sa nu ne intrebam prea mult de ce ni se intampla ceva bun. Poate pentru ca avem credinta ca Dumnezeu ne vegheaza . Dar precis ne intrebam cu insistenta de ce ni se intampla ceva rau . Cu ce am gresit ? De ce Dumnezeu ne da sa ducem poveri mari sufletesti ? Cineva mi-a spus ca Dumnezeu da poveri mari celor puternici.Celor care pot sa le duca. Cred doar ca a vrut sa fie dragut.De ce suntem tentati sa facem atatea compromisuri? Uneori cred ca e bine sa gandesti cat mai putin , sa nu vezi decat ceea ce iti face placere , sa auzi doar ceea ce suna bine la urechi , sa ignori ...balastul vietii de zi cu zi iar mintea sa-ti umble libera , sa crezi doar ca oamenii sunt buni , sa crezi doar in bine.Sa nu te intrebi. Sa crezi in Dumnezeu. Sa ai puterea sa te rogi pentru cel care ti-a pus o povara pe suflet. Asa cum m-am rugat eu : pentru cei care mi-au sfaramat sufletul si increderea in oameni. Sa-i ierte Dumnezeu pentru raul pe care mi l-au pricinuit. Si doar apoi am avut puterea sa incep sa-mi culeg de pe jos sufletul si sa incerc sa-l pun la loc. Si tot lucrez la asta.

Viata...

Uneori se intampla ceva in viata noastra. Un lucru pe care-l faci fara sa gandesti , fara sa-l constientizezi, te gandesti ca poate Dumnezeu te-a impins de la spate.Si brusc viata ti se sparge in mii de cioburi . Ramai paralizat sufleteste si mental. Esti disperat , apoi furios , apoi iti vine sa urli , apoi simti permanent o durere in capul pieptului care nu trece nici noaptea in somn . Dintr-o data iti dai seama ca poti calca pe cioburi si sa le zdrobesti definitiv si iti dai seama ca nu vrei asta , ca vrei viata de dinainte . Iti dai seama ca trebuie sa lipesti cioburile la loc , dar nu stii cum si-ti e frica ca ele poate nu se mai pot lipi.Ai impresia ca frica te va omori . Si uneori iti trece prin minte ca moartea poate fi un lucru bun.